Logo
<span style='color:#9c8156;font-size:20px;'>Nu-i a bună cu mami</span><p>Alexandrov, un prozator în exil</p>
9 oct. 2018

Nu-i a bună cu mami

Alexandrov, un prozator în exil

Post by Tălău Mihnea

România se astupă de indignare, fiindca un copil e despărțit ďe mama sa. Toate, în urma textului scris de un oarecare, Adrian Alexandrov, jumatea Elenei Udrea. Pentru cei încă nefamiliarizati, da, ea este, blonda marinarului. Ridicata de Interpol, în Costa Rica, unde a fugit pentru a se sustrage executării, în țară, a unei pedepse cu închisoarea de 6 ani. Alexandrov, și-a dovedit talentul în ale condeiului, postând pe rețelele de socializare o misiva, lacrimogenă pentru fetele de la căminul cultural, recitatoare ale Zburatorului lui Heliade Radulescu. În această scriere, cu patos si emfaza, autorul (putem să îi spunem și asa) ne prezintă situația delicată a fetiței sale și a Lenutei. Ca mama a fost ridicată de oamenii rai, haini și fără suflet, lăsând bietul copil fără colostrul mamar. Trebuie să recunoaștem, o situație mai mult decât neplăcută. Dar, babaiatule, scriitorule, câți copii români nu au ce mânca. Asta grație și farfuzei tale, care a furat, de facem vreo 10 spitale și 10 case de copii, cel puțin. Ca sa puna ceva pe masă, mulți părinți, neciorditori, stau la muncă prin capșunării, departe, ani de zile, de casa și copiii lor. Deși nu sunt condamnați. Nu mai vorbesc de copiii abandonați sau de cei luați cu japca de poporul frate norvegian… Alexandrov, tu nu ai „manglit” cu ea, asta e clar. Tu nu contai, erai neica nimeni. Atunci avea drept țiitor, un pleșuv mai chior (ups, ce versuri îmi ies), dar ți-ai asumat-o, în fine, mai mult banii ei, asta e treaba. Faci un bine, crești un copil, ai un card. Al cui o fi el. Copilul, nu cardul… De ce trebuie să te plângi? Fi bărbat! Oricum, pe noi ne-ai impresionat și suntem alături de tine. Mai ales că nu vrem să intrăm în gura Elenei Udrea. Că ce intră, dispare. Vezi cazul șefului de la Interpol. La o zi după arestarea paparudei cu Vuitton, Meng Hongwei, președintele Interpol, o entitate care ajută instituțiile de poliție din toată lumea să coopereze în anchete, a dispărut fără urmă. Adică chiar instituția ai căror oameni o ridicaseră pe Udrea de pe stradă. Mi-e greu să cred că în urma incantațiilor woodoo făcute în celulă de Lenuța sa fi dispărut șeful interpolului. Dar, sigur, fata noastră din Pleșcoi are talente sa facă câte ceva să dispară. Vezi banii din Gala Bute, de prin vistieria Ministerului Dezvoltării, buzunarele cotroceanului de atunci și câte alte locuri și lucruri.

Tags: , , , , , , , , , , ,

0 Comments

Leave a Comment