Logo
<span style='color:#9c8156;font-size:20px;'>Doar jochei la STB</span><p>Firea pune șoferii de autobuz la slăbit</p>
22 nov. 2018

Doar jochei la STB

Firea pune șoferii de autobuz la slăbit

Post by Tălău Mihnea

Nu au început bine să vină „vestitele” autobuze turcești, Otokar, în București, că problemele au și apărut. Șoferii mai corpolenți sau înalți nu au loc la volan! Și nu este o glumă. Testele făcute în ultimele zile au evidențiat acest lucru. Nu ar fi o problemă, căci primarul Gabriela Firea cred că se gândește deja să îi pună la slăbit și scăzut, pe conducătorii auto ai STB. Ne închipuim cum vor suna anunțurile de angajare ale societății de transport.  Căutam șoferi de autobuz, balerini sau jochei, maxim 1,45 m înălțime și o greutate care să nu depășească 45 kg. Acum și salariul poate fi mai mic, căci pretendenții cu așa parametri, nici nu mănâncă mult. Sa fie loc pentru pasageri! Prețul unui astfel de „minunat” autobuz, pe motorină, carburant la care lumea civilizată renunță în corpore, ajunge la peste 300.000 de euro. Primăria Capitalei, „grație” spiritului întreprinzător al edilului, a achiziționat 400 astfel de exemplare. În Malta spre exemplu, același autobuz a fost cumpărat cu 182.000 de euro. Cu ce preț a luat PMB turcismele, aproape că aduceam autobuze electrice. Ca tot îi pute lui Firea poluarea din București. Vezi exemplul Clujului. La Iași, chiar la Dăbuleni, se trece pe transport în comun electric. Reducere de costuri la carburant, plus că sunt nepoluante. Firea aduce 400 de vehicule pe motorina dar vrea să restrictioneze în centrul Capitalei vehiculele mai vechi și în final pe cele pe motorina. Evident autoturismele bucureștenilor, cele ale primăriei pot sa fie si non-euro, ca așa dorește doamna cu tendințe de proprietară a orașului. Și dacă nici Bucureștiul nu își permitea o investiție puțin mai mare, pentru viitor… În condițiile în care primarul nu a cheltuit nici banii alocați pentru acest an. Conform gândirii  lui Gabriela Firea, dacă bucureștenii mai strâng puțin cureaua pe varianta conducătorilor auto, într-un autobuz turcesc vor putea intra și 300 de persoane. Dacă nu urcă nici șoferul, asta da rentabilitate maxima!

Tags: , , , ,

0 Comments

Leave a Comment